Un baiat de 13 ani din comuna timiseana Dumbrava si-a pus capat zilelor dupa ce mama lui l-a certat ca nu a dus caprele la pascut si ca s-a jucat toata ziua. Suparat, copilul a asteptat sa vina noaptea si, cand toata lumea dormea, a luat cablul de la calculator si s-a spanzurat de o grinda din podul casei. Parintii, care credeau ca este plecat in sat, la o matusa de-a lui, l-au gasit dimineata fara suflare. Gestul lui a socat intreaga comuna, cu atat mai mult cu cat la scoala era un elev model, care nu a creat niciodata probleme. (C.T.)